BMW aduce condusul semiautonom direct în orașe din 2027
Prima fază: doar Germania primește sistemul! Constructorul din Munchen face pasul cel mare! Viitoarea generație de modele — care include iX3, iX4, X5, Seria 3 și Seria 7 — oferă deja asistență de…
- Pilot de serviciu
- Silviu Arsene
- Publicat
- Citire
- 3 min

Prima fază: doar Germania primește sistemul!
Constructorul din Munchen face pasul cel mare!
Viitoarea generație de modele — care include iX3, iX4, X5, Seria 3 și Seria 7 — oferă deja asistență de nivel SAE 2 pe autostrăzi și drumuri extraurbane.
Reprezentanții companiei au confirmat însă că, din 2027, aceste funcții inteligente vor cuceri și junglele urbane, începând cu piața din Germania.
Cum va funcționa în traficul bară la bară?
În prima fază, sistemul va fi activat exclusiv pe tărâm german.
Cu traseul setat în aplicația BMW Maps, mașina va prelua din efort: te va ajuta la viraje, la schimbarea benzilor, la acordarea priorității și chiar la trecerea prin sensurile giratorii.
Prudența nemților în fața noilor tehnologii!
Ba mai mult, pe anumite piețe, oprirea și pornirea automată la semafor sunt deja o realitate. Atenție însă: la fel ca pe autostradă, nivelul SAE 2 cere vigilență totală, șoferul fiind obligat să rămână cu ochii la drum.
După debutul din Germania, tehnologia va fi extinsă treptat în alte țări, marcând o premieră absolută — trecerea fluidă de la autostradă direct în aglomerația urbană, totul ghidat de navigație.
Testele în trafic real au fost deja bifate cu succes de un serviciu tehnic independent.
De ce o lansare atât de prudentă?
Strategia pas cu pas trădează prudența nemților în fața noilor tehnologii. După testele din Germania, valul de actualizări va ajunge treptat în restul Europei și pe piețele globale. Această metodă lasă timp inginerilor să colecteze date reale din trafic și să finiseze algoritmii înainte de o lansare la scară largă.
Cine trage frâna de urgență în caz de pericol?
Oricât de avansat ar fi sistemul, volanul tot pe mâna ta rămâne! Funcțiile de nivel SAE 2 nu scutesc pe nimeni de atenție, ci doar iau din oboseala condusului. O graniță fină, dar vitală pentru înțelegerea corectă a tehnologiei și asumarea responsabilității la volan.
Sursa: Automarket





