MG Cyberster vs Rob Roy Hillclimb: urmărirea lui Tesla în afacere

Ce este o cursă de urcare pe deal?

Compararea dintre două mașini care nu ar putea fi mai diferite nu a fost niciodată atât de relevantă ca atunci când o legendă auto din anii 1930 se confruntă cu un supercar electric modern pe circuitul montan Rob Roy. Primul vehicul era o berlină clasică, denumită oficial sediu, propulsată pe roțile din spate, având o caroserie vopsită în nuanțe de maro cu două tonuri, tabliere laterale, jante subțiri din sârmă și anvelope cu un profil de bandă de rulare care părea aproape cometic.

Dotată cu un parbriz mic, format din două piese, și un capot lung care ascundeau un motor cu șase cilindri în linie, cu o capacitate de 2.5 litri, alimentat prin intermediul a două carburații SU și generând aproximativ 100 de cai putere (echivalentul a 75 kW), acest model ar fi stat perfect parcat în fața mănăstirii familiei Addams.

Celălata mașină, pe de altă parte, era un cabriolet sportiv, cu un design aerodinamic și linii moderne, echipat cu uși scissor operate electronic, roți de mari dimensiuni, tracțiune integrală și ecrane digitale amplasate peste tot în interiorul său compact, destinat a două persoane. Sub caroseria sa se ascundeau doi motoare electrice care livrau o putere remarcabilă de 375 kW și un cuplu impresionant de 725 Nm. Aceste specificații tehnice îi permiteau să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3.2 secunde, conform datelor oficiale.

Berlina vechi stil se sprijinea pe frâne de tip lamelare la spate – un design arhaic, rezervat astăzi aproape exclusiv pentru vehiculele utilitare care transportă sarcini grele – era frânată prin patru frâne de tip tambur și era dotată cu o cutie de viteze manuală cu patru rapoarte, destul de capricioasă, lipsită de sincronizare. Aceasta însemna că trebuia să folosesc anumite abilități pentru a porni, abilități care, după ce am descoperit, nu erau la fel de dezvoltate cum credeam inițial.

În contrast stark, convertibilul alimentat cu energie electrică nu cerea nicio abilitate specială pentru a fi condus, beneficiind de un spate modern cu multi-link-uri, frâne masive fabricate de Brembo și lipsa totală a unei cutii de viteze tradiționale.

Designul său era la fel de proaspăt și nou ca ultimul prim-ministru britanic.

Pentru cei care au urmărit povestea, prima mașină menționată era o MG SA Saloon din 1936.

Rhys Timms, membru al clubului MG din Victoria, mi-a împrumutat generos cea mai veche mașină pe care am condus-o vreodată, pentru a concura la cursa de urcare pe deal Rob Roy Revival din 2025.

Anul trecut, am încercat, fără succes, să obțin o mașină MG electrică pentru prima clasă de vehicule electrice (EV) la acest eveniment celebru din Valea Yarra, din Victoria.

La acel moment, Federația Australiană de Motorsport (Motorsport Australia, MA) a declarat că a fost primul eveniment de curse auto cu vehicule electrice sancționat oficial de MA în țară.

Astfel, a doua mașină este MG Cyberster, acel roadster pe care nu l-am putut folosi anul trecut. În acest an, biroul local al MG a respectat promisiunea și a trimis singura mașină disponibilă la Melbourne pentru revenirea noastră la Rob Roy Hillclimb. Aceasta fusese deja admirată și examinat de publicul larg la expoziția Everything Electric din Sydney. Rob Roy este un loc de competiție adesea ignorat, dar încărcat de istorie (punerea accentului pe „încărcat” este intenționată, fiind o zonă bogată în istorie).

Cursa a debutat în 1937, într-o perioadă în care singarele locuri construite special pentru urcări pe deal erau cele iconice Prescott și Shelsley Walsh, ambele situate în Regatul Unit.

Printre cei care au concurat aici se numără adevărata regalitate a cursei, precum Jack Brabham, campion mondial de Formula 1 de trei ori, alături de legende ale curselor de turism din Australia, cum ar fi Lex Davison și Norm Beechey. De asemenea, a participat și Stan Jones, tatăl lui Alan Jones, ultimul campion mondial de F1 din Australia (până la momentul prezent). Și acum, CarExpert conduce un MG Cyberster, purtând neînfricoșat, dar poate nejustificat, numărul oficial 1 pe ușile sale.

Dacă nu cunoașteți ce este o cursă de urcare pe deal, principiul este simplu: pornești din loc pe un deal abrupt și urci cât mai repede posibil. În cazul Rob Roy, panta are o înclinație de unu la trei.

Traseul asfaltat standard măsoară 607 metri în lungime, însă pentru ediția din 2026, vom folosi configurația cu chicane, care adaugă aproximativ 10 metri în partea de sus a traseului pentru a compensa mașinile tot mai rapide.

„Cheia este să pleci de pe linia de start cu o rotire minimă a roților, corect?”, a întrebat Mike Ellsmore, care a participat la evenimentul de urcare pe deal Rob Roy de aproximativ 150 de ori, condus într-un MGA din 1957. Acest lucru înseamnă că probabil a completat aproximativ 600 de runde pe Rob Roy, având un timp personal record de 25.98 secunde pe traseul scurt.

Pentru a avea un timp rapid într-o mașină cu tracțiune pe roțile din spate, totul depinde de plecare fără rotirea roților și de transmiterea puterii maxime pe asfalt.

De obicei, nu se întâmplă la prima rundă, deoarece toate componentele sunt reci.

Luceața mea era cea mai rece componentă la prima mea rundă cu Cyberster.

Am ajuns la prima cursă cu 350 km de autonomie rămasă, după ce l-am încărcat până la 97% în noaptea de sâmbătă (mă pierduse răbdarea înainte să ating 100%), economisind apoi cât mai multă energie pe parcursul celor 55 de kilometri parcursi până la eveniment.

Deci, cât mai multă putere posibilă.

Am selectat modul Super Sport pe volan, apoi am intrat în meniu pentru a activa Launch Control, ceea ce necesită dezactivarea funcțiilor ESP și Auto Hold.

Berlina a fost o problemă?

Am ezitat puțin și, când am crezut că totul este configurat corect, am apăsat pedala de accelerație cu toată forța.

Dacă vă întrebați, acoperișul convertibil era coborât, deoarece era o zi însorită splendidă și, sincer, acesta este singurul mod corect de a o folosi. Ce emoție!

Cyberster-ul, fără niciun indiciu de rotire a roților, a pornit brusc, iar eu priveam în sus pe banda îngustă de traseu (Mike avea dreptate, traseul nu este deloc lat) în timp ce încercam să poziționez mașina în puțin spațiu disponibil pentru a atinge vârful primului viraj la dreapta, cunoscut sub numele de Tin Shed Corner.

Totuși, accelerarea rapidă a Cyberster-ului a făcut ca fiecare segment de drum să fie înghițit atât de repede încât am terminat prin a plasa mașina într-o poziție cât mai bună, în timp ce mintea mea abia mai putea ține pasul.

Mă țineam strâns de volanul îmbrăcat în piele roșie, iar traseul se lăsa în panta de la ieșirea din viraj, unde sfaturile generale indică a rămâne pe acea linie și a nu lua o ieșire tradițională mai largă, înainte ca o urcare abruptă să prezinte o provocare diferită. „Trucul următor este să te asiguri că ești pe partea exterioară când treci peste dig”, explică Mike.

„La capătul digului, chiar înainte ca dealul să înceapă să urce, există o platformă de beton – trucul este să ai roata exact acolo; te muți pe partea dreaptă astfel încât să fii pe marginea dreaptă extremă la baza dealului.”

Acea pantă în jos înainte de urcare bruscă face ca multe mașini să iasă din traseu, iar eu nu voiam să sun la MG pentru a le spune că vom returna majoritatea mașinii, dar nu exact toată. Peter Varley, care are propriul său Cyberster roșu la eveniment, mi-a spus: Lucrul la care trebuie să te gândești aici este ruperea părții frontale a mașinii.

Mulți oameni au probleme cu acel segment din traseu.

Asta, desigur, nu a fost o problemă data trecută cu berlina.

În primul rând, ea nu avea suficientă putere pentru a roti roțile, iar deplasându-se cu o viteză semnificativ mai mică, ai timp să faci lucruri precum să te gândești la linia de conducere, unde să frânezi și la ieșirea pe drumul de coborâre, unde vei atinge probabil viteze mai mari.

Dar nu există timp liber în Cyberster. Memoria musculară nu este deloc utilă aici: aceasta este o începere nouă, un traseu nou și un univers diferit.

Este ca și cum ai schimba un biplan Tiger Moth din Primul Război Mondial, cu elice și tot, pentru împingere și agilitatea unui avion de luptă F35.

Am setat frânarea regenerativă a Cyberster-ului la cel mai scăzut dintre cele trei niveluri, deoarece îmi place varianta de glisare pentru a reduce viteza, uneori o mișcare mai bună decât apăsarea pedalei de frână. Mă retrag cu precauție și dau o ușoară apăsare pe frâne – sunt frâne solide, pe cale – înainte de a reveni pe accelerație pentru a ridica ușor nasul mașinii.

Funcționează, iar eu sunt parțial justificat când privesc la ceilalți; un Tesla Model Y care traversează traseul, cu doar zgomotul vântului și al anvelopelor, emite un strigăt masiv când lovește urcarea cu viteză.

Aceeași situație se aplică și Mercedes-AMG GT, brutal de rapid, într-una dintre celelalte clase, al cărui spectaculos sunet V8 este sprijinit de aceeași lovitură bruscă de tăiere, când burtă – sau cel puțin o parte din ea – caută contactul cu traseul. La acest punct, mă gândesc „Bine, mașina este intactă și pe traseu”, dar și „Sper ca nimeni nu a văzut luminile mele de stop”, deși știu că mulți le-au observat.

Totuși, nu există timp pentru paranoia, deoarece Cyberster-ul urcă pe lungul viraj la stânga, care pare nesfârșit, fără să-i piardă din putere.

„Privești spre locul unde vrei să mergi, care este la acel baston – îți amintești că este un baston la al doilea viraj?”, a întrebat Mike. Nu, nu-mi aminteam.

Se pare că Norm Beechey obișnuia să aibă o roată care cădea aici pentru a-și maximiza abordarea, așa că au instalat un baston acolo pentru a evita astfel de manevre.

Asta îți permite să mergi la gaz deschis, cel puțin în mașina mea.

După aceea, fără să numărăm chicanul – te ții bine și iei liniile normale, adaugă Mike.

Cyberster-ul cu tracțiune integrală cântărește 1985 kg (la gol) sau, cum a descris-o un dirigean către mine, „două tone de minunat!” Singurul lucru mai greu a fost greutatea așteptărilor de a purta placa cu numărul 1, care m-a făcut să par puțin rușinos. Cyberster-ul nu pare greoi nici la prima rundă prin chican, care nu este un es curbat, ci un viraj ascuțit stânga-dreapta-stânga.

Stau pe frâne la intrare, o arunc brusc la stânga și apoi restul pare o corecție, în parte – înainte de un atac la gaz deschis în ultimele două viraje înainte de linia de finish.