Sunt aceste 9 concepturi și cupere de sport pre-Ford Mustang Pony Cars?

Ford a respins propunerea XT-Bird?

Explorarea celor nouă concepte și cupere sportive care preced Mustang-ul Ford: o analiză a precursorilor

În istoria literaturii despre otomobile, poveștile romantice aduc adesea în lumină momente semnificative.

Un astfel de episod implică lui Lee Iacocca, figura centrală în nașterea Mustang-ului, care a catalizat o nouă categorie de vehicule: mașinile de tip pony car.

Deși el a fost responsabil pentru lansarea acestui model extrem de popular, ideea de pony car nu a apărut brusc; aceasta era în faza de dezvoltare mult înainte de apariția primului Mustang, modelul Mk1.

Aceste concepte și cupere de producție, chiar dacă nu se încadrau strict în definția pony car, deja prefigurați ideea unui vehicul compact destinat pasionaților.

Nu intenționăm în niciun caz să subestimăm geniul lui Iacocca; el nu a inventat roata, dar avea o înțelegere profundă a contextului pieței, depășind contemporanii săi.

În fapt, anumite modele prezentate în această analiză l-au influențat pe el să adune echipa de ingineri care a lucrat la Mustang.

Modelele care au precedat Mustang-ul, de la mașinile compacte Ford bazate pe platforme, precum conceptul Budd XT-Bird și Ford Falcon Futura Sport, până la vehicule de performanță cu motor în spate, cum ar fi Chevrolet Corvair Monza Turbo, au pregătit publicul pentru conceptul pony car.

Iacocca nu a fost primul care a explorat posibilitatea unui vehicul sport compact pentru publicul larg. Edward Gowan Budd, unul dintre cei mai influentii ingineri și antreprenori din începutul secolului XX, experimentase deja cu ideea unui vehicul sport de tip 2+2 accesibil.

Mai mult, el a prezentat un prototip funcțional al XT-Bird direct în fața lui Iacocca, probabil semănat precursorul ideii de pony car în mintea acestuia. Acest vehicul era bazat pe caroseria monocoacă a unui Ford Falcon din 1961, combinată cu un șasiu modificat din Thunderbird-ul Ford din perioada 1955-1957.

Prin această adaptare, compania lui Budd-American Motors a extins baza de roți a Thunderbird-ului de 102 de inci cu 7,5 inci, transformându-l dintr-un model cu două locuri într-un 2+2.

Deși locurile din spate erau înguste și în mare parte impracticabile, configurația 2+2 a devenit un element definitoriu al pony car-urilor, permițând proprietarilor să facă excursii cu prietenii și familia.

În ceea ce privește motorul, XT-Bird Concept era echipat cu un motor în linie de 170 cu inch (2,8 litri). Deși nu era un V8, Budd l-a îmbunătățit cu un supercharger, ceea ce ar fi trebuit să îi conferă o putere adecvată pentru acea epocă. Deși cifrele exacte de putere nu au fost publicate, se știe că XT-Bird Concept dispunea de o transmisie manuală cu trei viteze. Cu toate că XT-Bird Concept a influențat Ford în dezvoltarea Mustang-ului, încercarea sa de a moderniza Thunderbird-ul clasic a eșuat. Budd a rafinat aripile posterioare ale Thunderbird-ului și a accentuat încadrarea farurilor, rezultând un design monoton și ușor uitat.

Ford nu a acceptat propunerea XT-Bird, dar acest lucru nu l-a oprit pe inginerul ambițios să încerce din nou un pony car incipient.

Doar câteva luni mai târziu, XR-400 Concept a fost prezentat, fiind un alt cupal sport complet funcțional și gata de producție. De data aceasta, Budd a utilizat șasiul unui Rambler Ambassador și a prezentat ideea American Motors Corporation (AMC). El a elaborat chiar un plan de dezvoltare complet, estimând un cost de aproximativ 4,1 milioane de dolari pentru aducerea vehiculului pe piață.

Deoarece XR-400 Concept folosea o platformă existentă AMC, costurile de matrițe și producție ar fi fost mai mici decât construirea de la zero. Dacă AMC ar fi aprobat XR-400, acesta ar fi depășit atât Barracuda, cât și Mustang în showroom-urile din timp, rescriind complet istoria pony car-urilor. Chiar și mai mult, ar fi putut salva AMC de preluarea către Chrysler.

În schimb, AMC și-a cedat avantajul inițial și a trebuit să ajungă la curent cu celelalte mașini pony car clasice, folosind Javelin-ul din 1968. Cu toate acestea, XR-400 ar fi fost suficient de bun pentru a salva AMC? El era vizibil mai sportiv decât XT-Bird Concept, iar în același timp, a introdus motorul V8 de 327 cu inch (5,36 litri) al AMC în discuție.

Budd a poziționat motorul mai jos în șasiu, conform așteptărilor pentru un vehicul sport; a scurtat planșea de sub Ambassador cu 14,3 inci și a mutat cabina înapoi cu 16,24 inci pentru proporții mai dinamice.

XR-400 Concept păstra și configurația 2+2, deși spațiul din spate era mai redus comparativ cu un Ford Mustang. Totuși, XR-400 Concept reprezenta un model pony car clasic de tip cupé deschis, cu doi ani înainte ca presa să inventeze termenul.

Budd nu a fost singurul care a dezvoltat un vehicul sport compact pentru masă.

Ford lucra în paralel la un concept Mustang cu motor în mijloc care ar fi putut schimba fundamental traiectoria acestei denumiri.

Cu un design ascuțit, în formă de cună, faruri retracte, o cabină pentru doi pasageri și o bază de roți compactă de 90 de inci, Mustang I Concept contrasta puternic cu gama Ford din acea perioadă: Falcon, Fairlane, Galaxie și Thunderbird.

Mustang I a fost unul dintre acele concepte Ford spectaculoase care nu au ajuns în producție, dar a condus dezvoltarea celei mai populare mașini pony car din America.

Cel mai important este că era un vehicul sport complet funcțional.

Deși era dotat doar cu un motor V4 de 1,5 litri, generând până la 100 CP (brut) în configurarea de curse, masa sa era excepțional de mică, doar 1.544 livre.

Această ușurință, nivel de mașină de curse, a fost realizată prin utilizarea unui șasiu avansat tip space-frame și panouri de caroserie din aluminiu. Prin urmare, Mustang I Concept a atins viteza de 115 mph, un performanță impresivă pentru un motor atât de mic. Deși motorul era doar un jumătate de V8, acesta ajungea la o rotație relativ înaltă de 7.500 turații pe minut. Controlul era un factor decisiv pentru care Ford a explorat o configurație cu motor în mijloc pentru Mustang. Spre deosebire de pony car-urile ulterioare, Mustang I Concept se simțea stabil și echilibrat în curbe. De asemenea, rămânea plan în timpul virajelor, posibil datorită barei de protecție integrate care întăreau șasiul.

Corvair Monza Spyder Turbo a fost între 1962-1964!

Ford era atât de convins de capacitățile conceptului încât a organizat un eveniment de promovare la Grand Prix din Statele Unite, la ceea ce era atunci cunoscut ca Watkins Glen Raceway, în Watkins Glen, New York.

Cu pilotul F1 vedetă Dan Gurney la volan, Mustang I Concept a încheiat un tur la circuit aproape la viteza unei mașini F1 din acea perioadă.

1963: Conceptul Ford Mustang II

În timp ce Mustang I Concept a introdus emblema emblematică a caii, Mustang II Concept a reprezentat o vizualizare mai fidelă a modelului de producție.

Cu o formă clasică de pony car – capot lung, spatiu relativ scurt, linia de acoperiș scurtată și faruri posterioare tri-bar – se aseamă Mustang-ului Mk1.

Era mai lung cu 5 inci față de versiunea de producție, conferindu-i un aspect mai elegant, dar planul de bază al Mustang-ului era clar vizibil. Similaritățile nu erau doar estetice.

Așa cum și modelul de producție, Mustang II Concept era construit pe șasiul monocoacă al unui Ford Falcon și dispunea de ansamblul de putere adecvat: un V8 de înaltă performanță de 289 cu inch (4,7 litri) cu transmisie manuală cu patru viteze.

Ca și primul concept, acesta era un cupé deschis, deși cu un acoperiș rigid din fibră de sticlă demontabil.

Conform tradiției pony car, Mustang II Concept oferea și configurația 2+2 în interior. Deoarece era un concept, a prezentat și tehnologii avansate, precum o eliberare electrică a багаж.

La fel ca predecesorul său cu motor în mijloc, Mustang II Concept era vopsit în alb pur cu dungi centrale albastre și a fost expus și la Watkins Glen.

De data aceasta, Ford a renunțat la oportunitatea de a demonstra capacitățile pe pistă.

Totuși, Ford a asigurat ca publicul să audă clar mormăitul V8-ului, umplându-și lifterii de supape cu ceară, ceea ce i-a conferit un sunet puternic, similar cu cel al unei mașini de curse.

1962-1964: Chevrolet Corvair Monza Spyder Turbo

Corvair era vehiculul revoluționar al Chevrolet, conceput pentru a concura cu Volkswagen Beetle, având un motor plat în spate, răcit cu aer, mai multe stiluri de caroserie și un spațiu interior generos. Deși a fost o încercare nefericită, ne-a oferit unul dintre cele mai interesante vehicule sportive din anii '60: Corvair Monza Spyder Turbo. Acest vehicul a introdus tehnologia turbo în rândul publicului, fiind opus Mustang-ului, care avea motorul V8 răcit cu apă și plasat în față.

Totuși, prezența lui a forțat pe Lee Iacocca să creeze „Comitetul Fairlane”, un grup secret de executivi și ingineri care au decis că Ford avea nevoie de un vehicul sport atractiv, chiar și fiind lider în vânzările de mașini compacte cu Falcon.

Și Corvair Monza Spyder Turbo a servit ca inspirație pentru acest comitet, cel puțin din punct de vedere al caracterului și al poziționării pe piață.

Desigur, Corvair Monza Spyder Turbo nu era în sine un pony car.

Se putea argumenta chiar că se aseamănă mai mult cu Porsche 911 Turbo, care a apărut 11 ani mai târziu, cu un motor plat, răcit cu aer și turbo în spate.

Cu toate acestea, era un vehicul pentru pasionați, având patru locuri, la fel ca orice pony car.

Motorul plat turbo de 2,4 litri producea o putere sănătoasă de 150 CP, suficient pentru o accelerare de 0-60 în 10,3 secunde, deși, fără surpriză, suferea de o latență semnificativă a turbo.

Pentru anul 1965, Chevrolet a lansat Corvair Corsa îmbunătățit, echipat cu un motor mai mare de 2,7 litri care genera 180 CP și accelera în 7,8 secunde la 60 mph.

Corvair Monza Spyder Turbo era dotat și cu elemente de înaltă performanță pentru pasionați, cum ar fi o transmisie manuală cu patru viteze standard, un panou de instrumente cu multiple indicatoare, inclusiv un tacometru, și scaune tip bucket.

1963-1965: Ford Falcon Futura Sprint

Eliminând caroseria atrăgătoare, modelul 1964½ Mustang este, de fapt, un Ford Falcon Futura. Lansat într-o perioadă dificilă, acest vehicul a reprezentat o abordare diferită față de direcția finală a Mustang-ului.

Această serie de concepte și modele anterioare demonstrează că ideea de pony car nu a fost o invenție singulară a lui Iacocca, ci o evoluție organică, alimentată de inovații din diverse direcții – de la ideile de Edward Gowan Budd la soluțiile tehnice ale Ford și la experimentele Chevrolet. Fiecare dintre aceste nouă entități a contribuit la definirea segmentului, oferind soluții de design, tehnologie și accesibilitate, culminând în succesul Mustang-ului Ford.